Teamă şi curaj

Mă aflu în holul unui hotel din Naples (Naples Grande Resort) Florida, împreună cu alte cincizeci de suflete. Uşile scârțâie, vântul urlă la geamuri, fiecare dintre noi respirăm şi ne rugăm, având acelaşi scop,

 

de a trece cu bine peste unul dintre cele mai mari uragane pe care le-a vazut lumina zilei. Este a cincea zi a uraganului Irma şi ştim că nu cea din urmă.
Pentru cei care nu au trăit vreodată o experiență similară, imaginați-vă un film la care ne uităm cu sufletul la gură, unde punctul culminant, deznodămândul şi finalul sunt aşteptate fără suflare.
Experiența mea legată de cel mai mare uragan, numit de presă „Uraganul Nuclear”, a început în Key West, un loc desprins dintr-o poveste. Colega mea, Alejandra, din Mexic, primeşte un telefon, prin care este informată că trebui să plecăm cât mai repede din insulă, deoarece un uragan, numit Irma, ia naştere în Oceanul Atlantic îndreptându-se spre Florida. Cele aflate nu ne-au îngrijorat prea mult, ținând cont că era o vreme atât de frumoasă, am continuat să ne bucurăm de excursie. A doua zi, am făcut o ultimă plimbare prin minunata insulă şi am avut primul şoc legat de venirea uraganului, deoarece oamenii îşi blocau uşile cu placaje, îşi puneau bagajele în maşini şi evacuau insula, lăsându-şi casele părăsite. Am făcut acelaşi lucru şi ne-am îndreptat spre Naples, cu speranța că natura nu va nimici autenticitatea locului.
În unul dintre cele mai frumoase State ale Americii se instalase panica şi asta se vedea peste tot în jur, în fiecare benzinărie erau cozi formate din zeci de maşini, în magazine nu mai erau apă şi alimente, iar traficul era blocat pe toate rutele.

Odată ajunsă în Naples, am început să urmăresc presa, moment în care am ştiut că uraganul există si că voi trăi cu adevărat momentul în care mă aflu acum. De atunci, până astăzi, sunt doar cateva zile, care au părut săptămâni, în care am învățat atât de multe lucruri despre mine şi despre ce poate să simtă un om, pus în situații critice. Am avut sentimente noi, am simțit că mor, că trăiesc din nou, am simțit frica la cote maxime, amestecată cu adrenalină, cocktailuri diferite de senzații şi emoții, am plâns, am râs, dar mai presus de toate am impărtăşit toate acestea cu oameni de pe întreg mapamondul.
Agonia a atins punctul maxim ieri, când ştiam că mai este atât de puțin până când acest loc va fi lovit din plin de marele uragan. Am evacuat casa în care locuiesc şi m-am îndreptat spre Naples Grande Resort, un loc sigur, datorită poziționării geografice, în cel mai înalt punct din oraş față de nivelul mării. Aici am avut şansa să întâlnim oameni devotați, dedicați şi dornici să ne ofere siguranță şi linişte (milioane de mulțumiri). Am luat parte la întâlniri, în care ni s-a explicat pas cu pas ce avem de făcut în caz de urgență majoră, dacă uraganul se transformă în tornadă, am făcut simulări, am plâns, am râs şi am povestit. Deşi sentimentul de siguranță s-a instalat în fiecare dintre noi datorită echipei atât de bine pregătită, frica işi avea locul său, iar astăzi, 9 septembrie 2017, când Irma a lovit statul Florida, frica s-a transformat în curaj. A fost o zi lungă pentru fiecare, împărțită în două etape. Prima parte a zilei a fost cea în care am aşteptat ca Irma să işi facă simțită prezența, timp în care am fost adăpostiți într-o cameră imensă, care ne-a fost dormitor, loc de joacă, de socializare, de agonie şi de teamă. Cea de a doua parte, este cea în care scriu, de la etajul 5 al hotelului, unde aerul s-a încălzit din cauza spațiului mic şi aşteptăm finalul acestei poveşti, sperând la unul fericit. Suntem la etajul 5, pentru că s-a ajuns la concluzia că aici este cel mai sigur loc pentru noi.  Deşi ne este teama şi ne gândim la cei de acasă, la familiile noastre, la uraganul care ne-a terorizat şi continuă s-o facă, muzica ce se aude de la cele două chitare, acompaniate de vocile tuturor, ne este pansament pe sufletele zbuciumate.

Va urma…