Balcic, leagăn al amintirilor

De când timpul nu-mi mai este prieten, iar anii aleargă de parcă ar fi înscrişi la Maraton, am descoperit că-mi place să mă întorc în locuri pe care le-am vazut în urmă cu mulţi ani.

Două sunt motivele care mă duc pe meleagurile demult văzute. Primul este că am început să explorez  din perspectiva unui om, care de la o zi la alta, işi educă spiritul antropologico-istorico-georgrafic, iar celălalt ţine, aşa cum spune Marcel Proust, de căutarea timpului pierdut.

Acum câteva zile am făcut un exerciţiu prin care am dat frâu liber amintirilor, alegând să vizitez după 8 ani, un loc de poveste, Balcicul, recunoscut datorită Castelului şi Grădinei Botanice ale Reginei Maria.

Prima întâlnire cu plaiurile de poveste a avut loc pe vremea când eram încă o adolescentă rebelă, în plină maturizare, la sfârşitul clasei a 12-a. Încă de pe atunci am fost încântată de colecţia de cactuşi, de multitudinea de trandafiri, de atenţia deosebită pentru dispunerea plantelor într-o ordine nemţească şi bineînţeles de o imagine perfectă a Mării Negre, văzută de pe terasele arajate simetric în jurul castelului.

Apoi am reîntâlnit Balcicul, în cartea « Regina Maria. Ultima dorinţă », unde scriitoarea, Tatiana Niculescu Bran, pe lângă o biografie a Familiei Regale, dezvăluie secretul locului magic, construit de un suflet sensibil, regal precum cel al Reginei Maria, ce avea dragoste pentru frumos şi admiraţie faţă de natură.

După primele două întâlniri amintite mai sus, acum câteva zile, m-am întors în Balcic cu o emoţie plăcută şi entuziastă. Am fost întâmpinată de o pătură imensă de lalele şi de o înşiruire de amintiri. Am explorat fiecare loc ca şi cum ar fi fost prima dată. Am pozat şi ne-am pozat cu fiecare cactus în parte (mulţumesc, Anda, pentru implicare în realizarea sutelor de poze artistice ;)), am fost surprinse de sunetele muzicii artiştilor locali, am degustat vinul Reginei şi minunatul rahat învelit în ciocolată.

Pe lângă toate momentele frumoase, Balcicul mi-a amintit de veselia a două prietene adolescente, puse pe ghiduşii, ascunzându-se prin tunelurile din plante, din motive doar de ele ştiute, Diana şi Medeea.

Am încheiat plimbarea la Balcic, descoperind un loc nou, Grădina Ghetsemani, de unde am văzut celebra Capela Stella Maris, unde conform ultimei dorinţe a Reginei, trebuia să i se odihnească inima, pentru vecie.

Balcicul, locul inimii mele…L-am construit cu proprii mei bani, fiecare bucată, din care mulţi au fost câştigaţi de pe urma scrisului. Chiar dacă întotdeauna am avut oroare de cuţit , vreau ca după moartea mea, inima să-mi fie scoasă din trup şi îngropată în mica biserică Stella Maris. On revient toujours à ses premiers amours, aşa că m-am reîntors la mare, unde doresc ca inima să fie adusă, lângă mare, sub lespezi la Stella Maris” – Regina Maria. Ultima dorinţă, Tatiana Niculescu Bran

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s