Călătoria mea în America s-a încheiat în magicul New York, oraşul acela despre care auzeam în copilărie, descris ca fiind un tărâm îndepărtat, unde pot ajunge numai cei norocoşi. Dacă pentru adulții din jurul meu, New York-ul era un loc al şanselor, pentru copilul din mine era ceea ce vedeam la televizor, zgârie-nori, filme, actori şi Statuia Libertății.
Anii au trecut, eu am devenit adult, iar New York-ul s-a transformat şi pentru mine într-un loc al şanselor, al opulenței, al tuturor posibilităților.
Viața a făcut să ne întâlnim anul acesta, pentru prima dată, când timidă am păşit spre el.
La prima noastră întâlnire, nici eu, dar nici el, nu am fost prea îndrăzneți. Eu eram tristă, pentru că ştiam ca aici aveam sa petrec ultimele zile în minunata Americă, iar el era mohorât, aşa cum îi stă bine unui oraş, când toamna bate la uşă.
Deşi starea mea de spirit nu se anunța a fi una care să mă lase a mă bucura, timpul petrecut în New York, îl voi ține minte pana la adânci bătrâneți, datorită emoțiilor trăite, identice cu cele ale unui copil, când îl întâlneşte prima dată pe Moş Crăciun.
De fiecare dată, ca un învățăcel cuminte, înainte de fiecare excursie, mă documentez despre locurile pe care ar trebui sa le vizitez, dar New York-ul, este el însuşi un mare muzeu, ce merită explorat la pas.
În prima zi, am descoperit imensul Central Park, numai bun de pozat, cu frunze aurii de septembrie, împrăştiate pretutindeni, cu artişti stradali, unii care cântau, alții care surprindeau în tablourile lor frumusețea naturii.
Apogeul fericirii a fost atins a doua zi, când am realizat cât de norocoasă sunt că mă aflu într-un asemenea loc şi că pot vedea simbolul Americii, Statuia Libertății. Am colindat străzile cu nerabdare şi după multe ore de mers la pas, am zărit statuia.
Am hotărât să luăm o barcă care să ne ducă pe insulă. Cu fiecare pas, mi se părea că mă îndrept exact spre locul îmbarcării, când am fost întâmpinată de o fată, care parcă mi-a citit gândurile, făcându-mi „o ofertă de nerefuzat”: îmi vindea două bilete „cu doar” 70 de dolari. În urma unor negocieri, ne-a arătat cât este de mărinimoasă, vânzându-ne biletele cu 50 de dolari. După ce i-am plătit, am simțit că tocmai am picat în plasă, dat fiind faptul că un baiat amabil, prieten cu vânzătoarea de bilete, ne-a condus spre o stație de autobuz, spunându-ne, ca abia dupa această plimbare va trebui să ne imbarcăm intr-un vapor. Deşi eram nervoasa, confuză şi simțeam că sunt inşelată, m-am calmat şi am acceptat să iau autobuzul indicat. Odată ajunşi la locul cu pricina, ni s-a spus că de fapt, bilele sunt valabile, dar pentru a doua zi. Şi din nou, instinctul a țipat din mine: „aşa se întâmplă când nu mă asculți”.
Dar cum nimic nu este întâmplător pe lume, autobuzul ne-a lăsat foarte aproape de un loc pe care mi-am dorit foarte mult să-l vizitez, Memorialul 9/11, intitulat „Reflectând Absența”. Cu emoție m-am îndreptat spre locul unde, cândva, când frica şi teroarea nu erau la tot pasul, se înălțau două turnuri gemene. Acum, în locul lor, au rămas un număr infinit de nume, scrise pe două monumente , o energie apăsătoare şi multe inimi suferinde.
Am rămas pentru cateva zeci de minute acolo, cu lacrimi în ochi şi cu gândul că poate într-o zi, vom trăi din nou într-o lume în care pacea şi bucuria vor înlocui nesiguranța şi frica.
Cu inima cât un purice am lăsat în urmă Memorialul 9/11 şi m-am pierdut pe străzile magice ale gigantului oraş. Norocul mi-a surâs din nou pentru că am găsit un loc de unde am luat vaporul gratis şi m-am plimbat în jurul statuii, iar visul mi-a devenit realitate.
Plimbarea prin New York s-a terminat în Times Square, acolo unde sunt oameni fericiți, diferiți unii de alții, dar în acelaşi timp, atât de asemănători, acolo unde este atât de luminat, încât între noapte şi zi, nu mai este nicio diferenta, acolo unde timpul nu se mai măsoară, iar viata pare fără sfârşit.
Alerg în jurul lumii. 🌍🗺🏞🗻🌊✈ 
Minumat 😘😍🤗
ApreciazăApreciază