SuperPutere

 

V-aţi întrebat vreodată care este SuperPuterea voastră? Este întrebarea pe care am auzit-o foarte des în ultimul timp, de cele mai multe ori, înlocuind lejer, clasica întrebare “Ce ştii să faci cel mai bine?”.

Deşi evit să-mi însuşesc formulările care devin clişee, de data aceasta lucrurile sunt diferite, în primul rând pentru că întrebarea de mai sus mă duce cu gândul la tărâmul copilăriei, în care prinţesele şi zânele erau capabile, datorită puterilor pe care le aveau, să transforme broscoii în prinţi şi bostanii în caleşti aurite. Pe lângă imaginea utopică oferită,  consider că este o întrebare existenţială, care mi-a dat de gândit şi l-a îndepărtat de multe ori pe Moş Ene din ale mele nopţi.

Cred că este foarte uşor să răspunzi atunci când chiar eşti conştient de SupePuterile tale, fie pentru că ai fost înzestrat cu talent, presărat de ambiţie şi sârguinţă, şi aici vorbim despre artiştii care lasă în urma lor adevărate opere de artă,  fie salvezi vieţi, pentru că ai fost inspirat să-ţi alegi nobila meserie de doctor sau, fie eşti unul dintre cei care formează viitorii oameni ai ţării,  dat fiind faptul că eşti profesor. A, era să uit, ori eşti părintele, care uită de el insuşi, pentru că are acasă un uragan de energie, pe care trebuie să-l crească, oferindu-i toată dragostea şi protecţia din lume.

Dacă nu te încadrezi în nicio categorie mai sus precizată, s-ar putea să ai impresia că nu ai ales drumul corect sau că Fortuna nu ţi-a fost ursitoare la botez, lăsându-i locul PreaNefericitului Ghinion.

Ceea ce am descoperit în căutarea unui răspuns, a fost de fapt, că fiecare este înarmat cu o SuperPutere, dar nu trebuie decât să o descopere, pentru a o fructifica şi utiliza în folosu-i.

Eu, de exemplu, nu aş mai lăsa să treacă zile din viaţa mea, fără să citesc. Da, îmi place să citesc, într-atât, încât aş înlocui multe alte activităţi, cu lecturarea cărţilor de care sunt atât de ataşată, dar nu este posibil, pentru că deocamdată, citul este hrană doar pentru suflet şi, sau “pentru dioptrii”, aşa cum frumos, spunea un cunoscut.

De citit, am descoperit că îmi place acum mulţi ani, dar dependenţa s-a format în timp, cu răbdare şi stoicism. Au fost cărţi pe care le-am citit pe nerăsuflate, dorindu-mi să le termin pentru a afla deznodământul, dar regretând despărţirile de personajele pe care ajungeam să le îndrăgesc, să le cunosc întreaga viaţă şi să-mi fie atât de familiare. Au existat, bineînţeles şi volume întregi, care nu mi-au trezit interesul, care tratau subiecte despre care aveam idei deja formate şi îmi erau contrazise, dar niciodată nu am renunţat să citesc.

 

De reţinut este că, deşi cu fiecare carte citită, SuperPuterea ta devine din ce în ce mai mare, tu, ca om, te simţi din ce în ce mai mic.