Romă, dulce Romă.

Fiecare loc pe care l-am vizitat de-a lungul timpului, reprezintă o poveste, o experienţă prin care am rezolvat multe necunoscute şi  în urma căreia m-am simţit mai bogată cu spiritul. Cu toate acestea, există meleaguri pe Pământ în care ai vrea să te mai întorci măcar o dată. Unul dintre locurile, care se încadrează în cele spuse mai sus, fără a mă gândi prea mult la argumente, este frumoasă capitală a Italiei, Roma. M-am îndrăgostit iremediabil de oraşul aşezat pe cele Şapte Coline, încă de la prima vedere, şi mi-am promis că vom avea o relaţie lungă, presărată cu multe întâlniri. Tocmai pentru că sunt un om care se ţine de cuvânt (am descoperit că e destul de bine să faci asta), am revenit în Roma mea,  încărcată de istorie, romantism, civilizaţie şi surprize.

Atunci când sunt întrebată de ce îmi place Roma, am două variante de răspuns, cea scurtă, în care spun că e oraşul potrivit atât pentru cei pasionaţi de modă, cât şi pentru cei care vor să descopere  cât mai multe despre o civilizaţie ce dăinuie de mii de ani. Varianta lungă a explicaţiei, reprezintă de fapt motivul pentru care m-am hotărât să scriu despre acest oras, care este de departe, în topul locurilor cu care mi-ar placea să mă familiarizez din ce în ce mai mult.

Dacă prima experienţă la Roma a însemnat mulţi kilometri parcurşi într-o viteză nebună, pentru a nu rata ceva important din lista bine documentată, multe obiective turistice vizitate, multe suveniruri cumpărate şi un sac de fericire acumulată,  a doua experienţă fost o redescoperire a Romei,  kilometri parcurşi, dar de data aceasta, pe verticală,  până în cupola Bazilicii Sfâtul Petru, de la Vatican (kilometri “convertiţi” în scări, adică vreo 530 de trepte) şi vreo doi saci de fericire.

Roma m-a bucurat din nou prin arta şi diversitatea pe care o găseşti la fiecare colţişor de stradă. Am fost încântată de tablourile cu Frida Kahlo (pictoriţa mea preferată), pe care le-am găsit într-un magazin de artă, rătăcit pe o străduţă obscură, de pieţele pline de artişti, de castanele coapte, de portocalele din Giardini degli Aranci, de apusurile şi priveliştile văzute de pe colina Aventin, de capodoperele aşezate la loc de cinste, în muzeul Vaticanului.

Un motiv întemeiat pentru care m-am întors cu îndeajuns de multă serotonină, cât să mă ţină până la următoarea expediţie, are legătură cu faptul că am avut ocazia să-l văd şi să-l aud pe Papa Francisc, într-o zi de duminică, la gemuleţul acela, pe care îl ţin minte încă de pe vremea lui Papa Ioan Paul al II-lea(de la televizor), de pe vremea în care nu-mi  imaginam că voi ajunge vreodată într-un asemenea loc.  L-am ascultat timp de zece minute şi chiar daca a predicat în limba italiană, limbă pe care nu o vorbesc, am înteles că doar iubirea si pacea ne conduc spre o lume mai bună.

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s