Sacré-Cœur


Sunt unele amintiri, pe care le aduni in timpul vieţii, despre care îţi face plăcere să vorbeşti ori de câte ori ai ocazia şi ştii că ai putea povesti ore în şir, fără întrerupere, sperând că nu-l vei plictisi pe cel care te ascultă. Cam aşa sunt eu, când vine vorba de locurile pe care le-am vizitat de-a lungul timpului. Îmi place să povestesc ce am simţit când am ajuns, când am vazut, când am descoperit şi eventual să recomand cu mare încredere muzee, magazine, puburi sau tipuri de mâncare specifice, pe care am avut ocazia să le degust.

Tocmai pentru că îmi place să fac asta, m-am gândit că ar trebui să împart experienţele, sentimentele şi să transmit o parte din trăirile pe care le-am avut când am vizitat un loc tare drag mie. Încerc să scriu despre catedrala Sacré Coeur de mai bine de un an, dar se pare că nu am avut pornirea necesară să fac asta. Sunt convinsă că ceea ce am trăit pentru câteva ore pe dealul Montmartre, din Paris, unde este aşezată bazilica, va fi greu de redat în scris, pe deplin, dar merită încercat.

Încă de când am ajuns la baza dealului Montmartre, am avut impresia că eu şi prietena mea, Maisa, suntem protagonistele unui scenariu cu un decor bine gândit şi pus la punct. Un carusel, asemănător celor din filmele franţuzeşti, pe care le urmaream cu admiraţie când eram copil, ne-a întampinat şi bine a făcut, pentru că nu am ratat şansa de a ne întoarce în cea mai frumoasă şi inocentă perioadă a vieţii, copilăria. Cred că aşa suntem noi oamenii, cât suntem mici, visăm să fim mari  şi apoi, când creştem, am face orice să mai trăim câte un crâmpei din copilărie.Carusel

Cu zâmbetele cam cât Turnul Eiffel de mari, după ce ne-am bucurat de carusel, am urcat scările, crezând totuşi, că sus nu vom găsi decât o biserica, pe care o vom vizita, deoarece se afla în programul nostru stabilit încă de dimineaţă şi că apoi ne vom îndrepta spre Moulin Rouge, despre care auzisem păreri pro şi contra. Dar planurile ni s-au schimbat încă de când am văzut una dintre cele mai frumoase privelişti, de care Parisul ar trebui să fie mândru, dat fiind faptul că atât turnul lui Gustav Eiffel cât şi Catedrala Notre-Dame, puteau fi văzute de o parte şi de alta a priveliştii.

Apoi am intrat în catedrală, unde, datorită mozaicurilor, care de care mai frumos lucrate, nu ştiai încotro să te uiţi, pentru a nu rata nimic. Şi pentru a mă convinge că am ajuns într-un loc despre care aveam să povestesc multă vreme, orga catedralei împrăştia o muzică spirituală, pretutindeni.

După ce fiecare dintre noi s-a încărcat cu energia pe care atmosfera din catedrală o transmitea, ne-am aşezat pe scările din faţa bazilicii, unde era un adevărat “Turn Babel”, dar în acelaşi timp diferit faţă de cel despre care am citit în cărţi, deoarece deşi erau oameni din toate colţurile lumii, cu feţe caucaziene, asiatice, de culoare, acoperite cu burqa, doar armonia şi pacea îşi făceau simţită prezenţa. Un grup de tineri cânta la chitară melodii de ale lui Bob Marley, în timp ce zeci de oameni ţineau ritmul prin aplauze şi fredonau cu toţii la unison.

A fost o bucurie să ne aflăm acolo, în dupa-amiaza aceea pariziană de vară. Înainte să plecăm spre celelalte obiective turistice pe care le aveam de trecut în agendă, i-am spus prietenei mele, că în astfel de momente, mi-aş dori să trăiesc o eternitate şi să pot opri timpul în loc.10410365_793522863999630_4415547203510809422_n

Reclame

Un gând despre &8222;Sacré-Cœur&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s