Revoltă şi neputinţă

De câteva zile bune încerc să scriu ceva pozitiv, să scriu despre lucruri pe care le-am trăit, văzut, auzit şi care mi-au încântat sufletul. Dar nu pot sa fac asta, nu pot de revoltă, durere şi pentru că nu înteleg încotro ne indreptăm de fapt noi, ca umanitate? Nu am vrut să fac un astfel de articol, tocmai din ideea de a îndepărta gândurile negative din minte şi de a nu mă lăsa afectată de ceea ce văd pe toate reţele de socializare, la televizor (când  mă încumet să-l pornesc) şi peste tot în jurul meu. Am vrut ca blogul meu să fie unul despre întâmplări cât de cât  pozitive şi cei care îl citesc să zâmbească, nu să închidă pagina web plini de nervi şi frustrarea că nu pot face nimic,  pentru a schimba lucrurile. Ei bine, astăzi mi-am dat seama că ar fi ipocrizie şi lipsă de omenie să scriu despre cât de bine sunt eu, pentru că nu sunt. Nu sunt, deoarece realizez cu stupoare că trăiesc într-o lume în care răutatea şi trufia înving. Se întâmplă asta pentru că există prea multă toleranţa când vine vorba de răufăcători şi avem impresia că lucrurile pot fi muşamalizate la nesfârşit, mai ales când la mijloc este vorba de soarta femeilor. Paradoxul este că suntem o ţara care se vrea a fi civilizată, în care gentileţea masculină este “prezentă” la orice pas. În realitatea nu suntem o ţara civilizată şi un motiv întemeiat ar fi  că multe femei din România anului 2015, sunt supuse unor tratamente asemănătoare  cu cele aplicate femeilor din ţările subdezvoltate ale Orientul Mijlociu.

După cum deja vă închipuiţi, principalul subiect despre care vorbesc, este violul petrecut în noiembrie 2014 într-o comună din judeţul Vaslui, în care şapte “bărbaţi” sau brute,  (i-aş fi numit animale, dar ar fi o jignire adusă bietelor vietăţi) au violat o fată, timp de trei ore, supunând-o la cele mai murdare şi umilitoare practici sexuale, doar pentru simplul fapt, că ei, spre deosebire de ea, au fost înzestraţi biologic cu o putere fizică mult mai mare, de care au profitat la maximum.

În primul rând nu pot acccepta punerea lor în libertate sau în arest la domiciuliu, care automat le oferă bestiilor şansa de a fi hrăniţi şi îngrijiţi de familii. În al doilea rând şi foarte important este faptul că în afară de familie, care psihologic vorbind, în orice situaţie îşi iubeşte copilul necondiţionat, nu pentru că ar vrea neapărat, ci pentru că aşa se manifestă sentimentul parental, există o gloată care îi susţine.

După actul de viol, săvârşit de cei şapte, problema imediat următoare este acestă gloată de susţinători, care nu se rezumă  numai la cei din satul din care provin violatorii,  ci se întinde pe teritoriul întregii tări. Şocant este că în gloată nu sunt doar oameni fără şcoală, sunt mulţi cu diplome, învăţaţi, absolvenţi ai înaltelor şcoli, viitori profesori ai copiilor mei sau ai voştri. Si ce îi vor învăţa aceştia pe copiii noştri, că fetele care poartă fuste scurte sau zâmbesc prea mult, merită violate, nu de alta, dar ele o cer, prin atitudine.

Aceşti oameni despre care vă vorbesc afirmă că violatorii ar putea să nu fie atât de vinovaţi, pentru că fata era o” uşuratică”, care până la urmă s-ar putea să-şi merite soarta. Oricât de “uşuratică” ar fi fost biata fata sau oricât de multe lucruri, pe care unii sau alţii le judeca, ar fi făcut, nimeni în lumea aceasta nu are dreptul să o oblige, nici pe ea şi nici pe altcineva, să întreţină raporturi sexuale.

Este greu de înţeles şi acceptat, că în România secolului  XXI, femeile trebuie să trăiască cu teama că, ele sau persoane dragi, ar putea fi victimele unui viol. Este greu de acceptat că societatea susţine violatorii. Este greu de acceptat să vezi cum şapte brute apar la televizor  şi au curajul să transmită zâmbete pline de încredere şi aroganţă, după ce au distrus o viaţă. Este greu.

Reclame

3 gânduri despre &8222;Revoltă şi neputinţă&8221;

  1. Cei care au bani nu exista lege iar cei care „fura” doar o paine este un om foarte periculos sa faca puscarie, asta sa ajuns legile sa fie aplicate doar la cei care nu pot „fenta” LEGEA .

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s