Anatomia lui Grey

Nu ştiu alţii cum sunt, vorba lui Creangă, dar mie îmi place să mă declar una dintre cele mai mari fane ale serialului Anatomia lui Grey. Da, fana innebunită, care are impresia că nu  există alt serial mai bun şi care mereu are ceva de obiectat referitor la celelalte seriale pe care le-a văzut. Nu-mi dau seama când a izbucnit această isterie în interiorul meu, dar eram aproape convinsă că am trecut de etapa vieţii în care să am idoli. Se pare că m-am înşelat în privinţa maturizării mele şi unul dintre motive ar fi acest minunat serial.  (cei care sunt fani Game of Thrones şi citesc articolul meu, se vor gândi: “Înseamna că nu s-a uitat la GOT”).

Singura explicaţie, pe care am găsit-o, este că am început să urmăresc serialul acum vreo 6 ani, când încă mă îndrăgosteam uşor.( de personaje 🙂 ) Uitându-mă la serial am râs, am plâns, m-am îndrăgostit, am văzut cum apar ridurile de la an la an, am văzut cum cresc copiii, m-am regăsit în multe destine, multe personalităţi şi am ajuns să-i dau dreptate din nou mamei mele, cum că ar fi trebuit să mă fac  medic.

Pe parcursul celor 11 sezoane,  Shonda Rhimes, producătoarea serialului, pe care miile de fani au iubit-o şi urât-o în acelaşi timp, conturează personalitatea fiecărui personaj, în aşa fel încât la un moment dat, să îndrăgeşti fiecare personaj în egală măsură. Serialul prezintă evoluţia profesională, reuşitele şi eşecurile unor medici din Seatlle.

Eu  recunosc, am o slăbiciune pentru Meredith Grey( Elllen Pompeo). Aş spune că cei care au plăcut-o pe Meridith, au fost mai “norocoşi”. Fiind personajul principal, ştii că orice s-ar întâmpla, va reveni cu forţe noi, pentru că serialul trebuie să continuie cu ea. Bine, aşa se intamplă în majoritatea serialelor, dar când vine vorba de Shonda Rhimes, nu ştii la ce să te astepţi. Producătoarea nu a fost deloc amabilă în crearea destinelor personajelor, fiecare fiind pus faţa în faţa cu situaţii limită.

Am iertat-o de fiecare dată pe Shonda Rhimes, dar în ultimul sezon, a întrecut orice măsură. Cum să moară Derek Sheperd (Patrick Dempsey),  un fel de Jon Snow(Kit Harington) al Anatomiei lui Grey?

Deşi Derek Sheperd este un Jon Snow, nu am nicio speranţă că în sezonul viitor va exista o forţă supranaturală care să-l învie!Grey-s-Anatomy                                      sursă foto: http://www.toateserialele.com

Reclame

2 gânduri despre &8222;Anatomia lui Grey&8221;

  1. Pasiunea mea pentru Grey a inceput intr-o sesiune,cand mi-am zis ca o sa ma uit la un episod sau 2 sa ma relaxez si apoi ma apuc de invatat(vezi sa nu:))).In mai putin de o saptamana am ajuns la zi cu el(erau cateva sezoane aparute).Si uite asa a venit ziua examenului si in drum spre facultate tot ce am mai putut sa fac,a fost sa ma rog pentru „sfantul”5,pe care l-am si luat:)noroc ca fusesm atenta(cat de cat) la curs:)Dar nu regret,cum ai spus si tu,cred ca este cel mai bun serial :D.Sa nu mai zic de cate pachete de servetele am folosit:)))
    Te pup,Med:*

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s