Copilul şi sacoşa

Sunt exact acea persoană pe care nu vrei să o ai în preajmă când te uiţi la un film în care personajele sunt copii suferinzi, când te uiţi la un documentar în care se vorbeşte de războaie, unde au pierit mii de oameni nevinovaţi. Nu-ţi doreşti să mă ai în preajmă pentru că voi deveni principalul actor din încăpere şi vei pierde momente importante din film sau documentar, mai ales dacă nu e pe laptop, şi e la tv, pentru că nu vei putea să pui pauza. Toată această introducere este, pentru a spune de fapt, că sunt în topul celor mai plângăcioşi oameni din lume, când apare ceva la orizont care mă emoţioneaza. Sunt convinsă că 50% din persoane, dacă nu şi mai bine, sunt exact la fel, dar eu mă ştiu pe mine, pe mama şi pe prietena mea, Diana. Dacă mă  uit cu mama sau cu Diana la un film din categoria celor amintite mai sus, plâng de două ori mai mult, asta pentru că le mai aud şi pe ele cum işi suflă nasul sau cum înghit in gol.

Astăzi, în schimb, am văzut un film real, care ar fi uşor de încadrat în genul dramă. Un film în care actorul era Robert, un baieţel de 11 ani, ce căra sfios o sacoşa plină cu cărţi, de la o masă la alta a unei terase la care mă aflam. Nimeni nu-l lua în seamă pe Robert, pentru că era timid şi nu insista să-şi vândă marfa. Înainte să plece, l-am chemat la masă. Mi-a arătat ce cărţi are şi mi-a spus că vinde o carte cu 3 lei. Prietenul meu l-a intrebat de ce vinde cărti, iar el ne-a raspuns că trebuie să-i ia lapte praf surorii lui, în vârstă de doi ani. I-am cumpărat trei carţi şi l-am intrebat dacă bea un suc. Ne-a raspuns că işi va lua un suc când va pleca şi a plecat, iar eu am rămas cu acel gol şi cu acel sentiment că sunt pe lume copii care duc grija zilei de mâine, copii care se umilesc, care muncesc să se întreţină pe ei sau familiile lor, în loc să bată mingea în faţa blocului. Am plâns, apoi mi-a trecut, exact ca la un film, dar diferenţa constă în faptul că Robert este un personaj a cărui poveste continuă în fiecare zi.

Acum, în timp ce scriu, mi-aş dori tare mult să-l mai întâlnesc într-o zi pe Robert, să-i mai cumpăr vreo 3 cărţulii, să-i fac o poză şi să-i spun că aş vrea să ne vedem de câte ori are de vânzare cărţi.

Am început să scriu articolul cu gândul că îi voi face o descriere foarte frumoasă lui Robert, dar îmi este greu, pentru că m-au impresionat atât de mult chipul frumos,vocea de copil şi modestia lui, încât vreau să le păstrez în memorie, nealterate de cuvintele care nu sunt suficient de valoroase, pentru ceea ce am văzut şi auzit.

Dacă o să-l mai văd pe Robert, o să învăt de la el lucruri de oameni mari, pentru că deşi astăzi l-am cunoscut şi am aflat că are doar 11 ani, am văzut că asta e meseria lui, să fie mare om!

11356072_1010066629011918_894645095_n

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s