Și chiar îmi place!

11072538_972672272751354_6561989040196242709_n

Am un nou motiv pentru care să fiu tare mândră și fericită. Nu mândră de mine, care s-ar putea înțelege ca o lipsă de modestie, ci mândră că am reușit să mă întrec, să ies din circuitul acela în care sportul era pe o listă, uitată printre altele, lipsite de simbolul “checked’’.

Să vă povestesc cum a început dragostea mea față de sport. Nu este o dragoste neapărat nouă, dar până acum tot ceea ce îmi plăcea din zona sportului costa foarte mult. Adică îmi place foarte mult să fac  flyboarding, care oricum se face doar atunci cand e cald si care mai și costă 200 de lei, 10 minute. La fel de mult îmi place să înot, dar pe timpul iernii sau primăverii, este de asemenea un sport costisitor. Bine, nu vă imaginați că înot ca un delfin, dat fiind faptul că am învațat astă-vară, dar mă descurc.

Deci după cum se poate citi mai sus, îmi plac sporturile pentru care trebuie să plătești câțiva bani și te bucuri un timp relativ scurt. Asta până când, în urmă cu o luna, o colegă de la serviciu mi-a insuflat ideea de a merge la kangoo jumps, unde trebuia sa plătesc doar 20 de lei sedința. M-a încântat  și am mers la prima mea ședința de kangoo, care drept să vă spun, m-a epuizat la maximum. Dar epuizarea nu a fost un motiv să renunț, dimpotrivă, m-a ambiționat, am început să fac antrenament acasă și să ies la alergat. A doua ședință de kangoo a fost total diferită, datorită rezistenței pe care am acumulat-o între timp.

Acum, să revin la adevăratul motiv de mândrie. După ce am început să alerg, m-am trezit cu o invitație din partea aceleași colege (Denisa), care îmi spunea sa mergem la un eveniment de caritate “Cross Alerg pentru viață’’ , 5 kilometri, în 60 de minute. M-a speriat ideea, dar nu am vrut să zic nu provocării. Dat fiind ca am fost anuntată cu o săptămână înainte de eveniment, am facut sport din ce în ce mai mult. Deși știam că sunt mai rezistentă și că nu mai obosesc  atât de repede, ideea de a alerga 5 km mi se părea înfricoșătoare. Mă gândeam că distanța asta este de la Politehnică la Unirii si aveam o bănuială că nu o voi parcurge.

Am plecat cu multe emoții, dar fericită ca aveam adidași (pantofi sport) noi, fără de care, cu siguranța nu aș fi reușit să alerg la fel de bine 🙂 (mulțumesc  iubitului meu, Cosmin). Odată ajunsă în Parcul Tineretului, cu cele două colege ale mele, am intrat în atmosfera evenimentului și astfel am devenit  încrezatoare în forțele mele. Startul s-a dat după vreo  40 de minute de la ora stabilită, dar asta nu a fost un lucru rău, pentru că am avut timp să ne identificăm  cu tot ceea ce se întâmpla acolo. Nu-mi amintesc foarte multe detalii din timpul cursei, pentru că am încercat să-mi eliberez mintea și să fiu atenta  doar la picioarele mele, care nu m-au dezamăgit deloc. La fel și corpul meu, a fost un învingător. Spun asta, pentru că de obicei, de la efort, imi este ba sete foarte tare, ba ma doare intr-o parte. Acum, nimic din toate astea nu s-au făcut simțite.

Am ajuns la sfârșitul cursei și am văzut mulți oameni care mă așteptau, așa cum am văzut eu la televizor, care mi-au zâmbit și m-au felicitat. În momentul acela, m-am gandit la un film pe care l-am vazut de curand “Unbroken’’, in care este vorba despre atletul Louis Zamperini.  M-am simțit bine și împlinită.

Concluzia este că voi alerga si mă voi antrena în continuare, pentru că deși a fost primul cross din viața mea, la aproape 25 de ani, cu siguranța nu va fi ultimul.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s